Tu ce faci de carantina asta?

susă foto: pixabay.com
Nu ne mai întrebăm ce facem în week-end, ce facem de Paște, pe unde mai călătorim, ci întrebarea care stă pe buzele tuturor este: Ce faci în carantină? Cu ce-ți ocupi timpul?

S-o luăm cu începutul. Prin lunile Decembrie- Ianuarie auzeam la știri și ne minunam cu toții de năpasta care s-a abătut asupra Chinei. Ne uitam îngroziți cum oamenii se bat pe mâncare la propriu. Era ceva de neimaginat pentru noi. Ușor, ușor fenomenul a migrat și către alte state. Eram la un pas să fim implicați în această catastrofă însă oamenii nu credeau. Am ajuns astăzi să stăm închiși în casă, să ne temem pentru viața noastră. Și totuși, dacă suntem bine, ar trebui să vedem și partea pozitivă a acestei izolări. Avem timp mai mult pentru noi, ne redescoperim, ne aducem aminte de hobby-urile și de micile plăceri de care n-am mai avut timp. Ne petrecem mai mult timp cu membrii familiei sau vorbim mai des cu ei la telefon. Eu am văzut situația asta ca pe un concediu binemeritat de care n-o să mai am parte niciodată în viața asta. Citesc mult, mă uit la tv, fac sport, fac puzzle, gătesc, mă trezesc târziu și mă culc la fel de târziu, cu o senzație atât de plăcută pentru că nu trebuie să-mi pun alarma pentru a doua zi.  De fapt, mă gândesc cu groază la perioada care o să urmeze după carantină. O să fie al naibii de greu să mă reobișnuiesc cu viața asta agitată, să mă trezesc devreme, să mă împart între muncă și școală. Totuși, ca să nu ne fie foarte greu după perioada de izolare, ar fi bine să respectăm un oarecare program de lucru, de sport, de trezit, eventual… Eu la capitolul trezit nu am reușit, încerc să recuperez diminețile în care m-am trezit devreme… Știu, e doar o scuză, să nu faceți ca mine. Dar dați-vă timp, îl aveți din plin acum. După toată această perioadă să vă gândiți totuși că ați învățat ceva nou, ați făcut ceva de care n-aveați timp în general, etc.  Enjoy it!